vineri, 25 septembrie 2015

Comunicat de presa - Ora de Religie


  


Înscrierea la ora de Religie se face o singură dată

şi este valabilă permanent până la o eventuală schimbare a opțiunii





Deoarece după publicarea Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învăţământul preuniversitar în Monitorul Oficial al României, în ziua de 24 septembrie 2015, unele publicaţii au lansat interpretări eronate cu scop de manipulare, precizăm:

Patriarhia Română își exprimă acordul cu privire la conținutul Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar (aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 5.232/14.09.2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720/24.09.2015) și apreciază că aceasta este în concordanță cu Legea pentru modificarea art. 18 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (Legea nr. 153/ 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445/22.06.2015).

Precizăm că textul Legii nr. 153/2015 preia conținutul propunerii Consiliului Consultativ al Cultelor, reunit în data de 28 februarie 2015, a cărui idee centrală este că opțiunea în vederea participării la ora de Religie, odată exprimată, rămâne valabilă  pe toată durata școlarizării (cu excepția exprimării în scris a schimbării opțiunii) pentru evitarea obstacolelor birocratice și umilitoare pentru părinți prin reînscrierea anuală sau pe cicluri de învățământ (Comunicatul Consiliului Consultativ al Cultelor din data de 28 februarie 2015).

Cu privire la interpretarea eronată a unor jurnaliști a art. 3, alin. (5) din Metodologia menționată (În vederea prefigurării catedrelor, pentru elevii deja înscriși în unitatea de învățământ, cererile menționate la alin. (1) și (3) se depun, de regulă, până la sfârșitul lunii decembrie, pentru anul școlar următor), facem următoarele precizări:

1. Textul Legii nr. 153/2015 și art. 3, alin. (1) al Metodologiei arată că înscrierea la ora de Religie se face prin cerere scrisă a elevului major/a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea opțiunii se face tot prin cerere scrisă și depinde exclusiv de libertatea de conștiință a părintelui, a tutorelui legal sau a elevului major (conform Deciziei nr. 669/2014 a Curții Constituționale a României). Un părinte care a optat o dată pentru o anumită variantă nu poate fi obligat să mai aleagă încă o dată, adică să mai facă o altă cerere în același sens. Textele celor două acte normative sunt clare în această privinţă, doar schimbarea opțiunii se face printr-o altă cerere.

2. Art. 3, alin. (5) din Metodologie nu face referire la faptul că elevii trebuie să se reînscrie în fiecare an la ora de Religie (ceea ce ar fi, oricum, în neconcordanță cu Legea nr. 153/2015), ci se referă la perioada în care trebuie să se depună la secretariatul unității de învățământ cererile menționate în art. 3, alin. (1) și (3), adică cererile de înscriere (pentru cei care nu și-au exprimat niciodată opțiunea de a participa la ora de Religie), respectiv de schimbare a opțiunii (pentru cei care și-au exprimat cândva opțiunea de a participa la această oră).

3. Întrucât Metodologia urmărește rezolvarea unor aspecte de ordin practic-administrativ, un element important pentru înțelegerea ei îl constituie art. 3, alin. (4): Cererile menționate la alin. (1) și (3) se depun la secretariatul unității de învățământ la care este înscris elevul și se înregistrează în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Ca urmare, orice modificare în SIIIR se poate face doar urmare unei cereri explicite depuse la un moment dat, iar nu la începutul fiecărui an, termen care nu este prevăzut nici de Lege, nici de Metodologie, nici în cererile de înscriere deja înregistrate în SIIIR.

Regretăm că unii jurnaliști încearcă în continuare manipularea opiniei publice, insistând asupra reînscrierii anuale a elevilor la ora de Religie (umilitoare pentru părinți şi împovărătoare pentru școală).

Patriarhia Română constată din nou fapul că, în ceea ce priveşte ora de Religie în învăţământul public, exact aceleaşi instituţii media dezinformează sistematic împotriva spiritului Deciziei nr. 669/2014 a Curții Constituționale a României, a prevederilor Legii nr. 153/2015 și ale Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar. Acest fapt îngrijorător ar putea fi explicat fie prin pregătirea profesională precară a celor care scriu pe această temă, însuşindu-şi de regulă fără discernământ punctul de vedere al adversarilor orei de Religie, fie prin constrângeri editoriale impuse.

În situațiile în care în mod abuziv se vor realiza modificări în SIIIR, fără cererea expresă a părinților sau aceștia vor fi obligați de către școli să facă cereri de reînscriere la Religie, împotriva prevederilor Legii, ale Metodologiei și a voinței părinților, Patriarhia Română va sesiza autoritățile competente, solicitând sancționarea celor vinovați.





Biroul de presă al Patriarhiei Române

joi, 24 septembrie 2015

Condiții publicare Educatio - revista profesorilor de religie din județul Dolj


 RECOMANDĂRI  PRIVIND REDACTAREA LUCRĂRILOR

            Lucrările vor fi redactate conform următoarelor cerinţe:

  1. Conţinutul lucrării trebuie să vizeze aspecte cu un grad de interes ridicat, să aibă originalitate şi să cuprindă experienţe personale;
  2. Lucrările vor avea 2-4 pagini pentru articol, 5-7 pagini pentru studiu format B5 (ISO)- (iniţializare pagină nouă – Page Layout – Size – B5(ISO); setarea paginii: Sus – 1,5cm; Jos – 1,5 cm; Stânga – 1,5 cm;  Dreapta – 1,5 cm;
  3.  Materialul se va tehnoredacta în mod obligatoriu cu diacritice. Materialele care nu îndeplinesc condiţiile nu vor fi publicate în revistă. Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor aparţine autorilor;
  4. Materialul trebuie să înceapă cu titlul, urmat de  numele  dumneavoastră (autorul), şcoala sau instituţia unde activaţi, localitatea. Apoi urmează textul (conţinutul) şi  bibliografia;
  5. Titlul va fi scris cu caractere Times New Roman, cu diacritice, corp de literă 14, scris îngroşat (bold), tehnoredactare la 1,5 rânduri, aliniat centrat (Center) ;
  6. Imediat după titlu va fi trecut autorul: nume, prenume, instituţie, localitate, cu caractere Times New Roman, cu diacritice, corp de literă 12, scris îngroşat, italic, tehnoredactare la 1,5  randuri,  aliniat la dreapta (Align Text Right) ;
  7. Conţinutul materialului se va redacta în Microsoft Word, cu caractere Times New Roman, cu diacritice, corp de literă 12, tehnoredactare la 1, 5  rânduri, aliniat stânga-dreapta (justify) ;
  8. Bibliografia  va  respecta ordinea:  autor, titlu lucrare, editura, localitatea, anul; titlurile de cărţi se dau în limba originală şi se culeg în italice (cursive); la fel periodicele - reviste, ziare. Exemplu: Bogdan Stugren,  Ecologie, probleme generale şi de tehnologie didactică, Editura didactică şi pedagogică,  Bucureşti, 1975;
  9. Lucrarea va avea un singur autor;
  10. Fiecare lucrare va avea un rezumat de ½ pagini.
  11. Lucrările se vor înainta organizatorilor  în format electronic  doar  pe adresele de  e-mail :   lucian_dodenciu@yahoo.com; sdssabin@yahoo.com; ivascuclaudia@yahoo.com; florin_ionescu_craiova@yahoo.com 

    NOTĂ: Puteţi trimite orice material care vizează activitatea în şcoala unde funcţionaţi şi care trebuie popularizată la nivelul judeţului.

duminică, 20 septembrie 2015

Principalele teme abordate in cadrul Consfatuirilor profesorilor de religie din judetul Dolj

REGLEMENTĂRI:

*Legea 153/2015 pentru modificarea alin. (2) al art. 18 din Legea educației naționale nr. 1/2011. Înscrierea la orele de Religie; elementele-cheie propuse de Patriarhia Română pentru Metodologia de organizare a orei de Religie în învățământul preuniversitar

*Necesitatea încheierii de parteneriate între parohii şi şcoli pentru dezvoltarea cooperării în vederea susţinerii şi îmbunătăţirii orei de Religie (Hotărârea Sfântului Sinod nr. 12.475/2014)

*Procedura de acordare şi de retragere a avizului scris (binecuvântării) al chiriarhului pentru desfăşurarea de activităţi în învăţământul religios şi teologic (Hotărârea Sfântului Sinod nr. 13.879/2014)

*Plan strategic pentru creșterea calității educației religioase (Hotărârea Sfântului Sinod nr. 3.124/2015)


CURRICULUM:

* Materiale religie:
Fișe de lucru pentru clasa pregătitoare;
Religia la clasa pregătitoare și la clasa I.
Ghid pentru profesori ­– disponibile pe site-ul www.patriarhia.ro 

*Aprobarea prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice a manualelor școlare la disciplina Religie, pentru clasele a II-a și a III-a, depuse în cadrul licitației organizate prin Centrul Național de Evaluare și Examinare – disponibile pe site-ul www.edu.ro

*Proiect de conținuturi teologice care va fundamenta viitoarea programă școlară la disciplina Religie, pentru clasele V-VIII

*Proiecte de ghiduri pentru profesorii care predau disciplina școlară Religie la clasele a II-a și a III-a



In rubrica "Diverse" a fost adăugat un model de parteneriat de colaborare cu parohia.

2

joi, 10 septembrie 2015

Structura anului scolar 2015-2016

   Structura actualizată a anului şcolar, potrivit informaţiilor publicate azi, 10 septembrie 2015

Ordinul Ministrului Educației și Cercetării Științifice (MECS) nr. 5.079/2015 pentru modificarea Ordinului MECS nr. 4.496/2015 privind structura anului școlar 2015-2016 a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 686. Actul normativ aduce o serie de schimbări calendarului anului de învățământ ce urmează să debuteze luni, 14 septembrie.
Semestrul I
Cursuri - luni, 14 septembrie 2015 - vineri, 18 decembrie 2015
În perioada 31 octombrie - 8 noiembrie 2015, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt in vacanta.
Vacanta de iarna - sâmbătă, 19 decembrie 2015 - duminica, 10 ianuarie 2016
Cursuri - luni, 11 ianuarie 2016 - vineri, 5 februarie 2016
Vacanta intersemestrială - sâmbătă, 6 februarie 2016 - duminica, 14 februarie 2016

Semestrul al II-lea
Cursuri - luni, 15 februarie 2016 - vineri, 22 aprilie 2016
Vacanta de primăvară - sâmbătă, 23 aprilie 2016 - marți, 3 mai 2016
Cursuri - miercuri, 4 mai 2016 - vineri, 24 iunie 2016
Vacanta de vara - sâmbătă, 25 iunie 2016 - duminica, 11 septembrie 2016

marți, 8 septembrie 2015

Consfătuiri 2015


      Informăm toate cadrele didactice care predau disciplina Religie, că în data de 19.09.2015, începând cu ora 10:00, se vor desfășura Consfătuirile județene ale profesorilor de Religie, din judeţul Dolj.          
          Acestea vor avea loc la Liceul ”Charles Laugier”, din Craiova. Prezența este obligatorie.        
             Inspector școlar,
        Prof. dr. Iuliana GHEORGHE




Pe ordinea de zi:

1.Prof. Ludmila Panea, dir. Liceul Charles Laugier:

 Cuvant de deschidere;


2. Inspector de Specialitate Religie, prof. dr. Iuliana Gheorghe :

Aspecte privind disciplina „Religie” prezentate la Consfătuirile Naționale;
Cadrul Legislativ de desfășurare a orei de religie;


3. Dir. pr. prof. Pîrva Gheorghe:

Perspective ale învățământului religios in județul Dolj;


4. Dir. prof. Ionuț Patularu:

Regăsirea identității naționale;

 5. Prof. Oprea Carmen:

Organizarea coordonării cadrelor didactice de la disciplina religie in județul Dolj;


6. Prof. Stamatoiu Sabin:

Mijloace de comunicare informatizata, programe si activitati;


7. Inspector de Specialitate Religie, prof. dr. Gheorghe Iuliana

Comunicări, noutăți privind perfecționarea si organizarea.


8.Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Boldișor,

9.Inspector Arhid. Lect. Dr. Ioniță Apostolache,


Invitați:

 Înalt Preasfințitul Părinte Dr. IRINEU ION POPA,
Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei;
Inspector Școlar General –ISJ Dolj Prof. Lavinia Craioveanu;
Dir. prof. Ludmila Panea, Liceul Charles Laugier, Craiova;
Cristina Stamatoiu, dir. Fundația „Cuvântul care zidește” Craiova.